Atingerea: Prima formă de interacţiune umană

De la naştere până la stadiul de adult, atingerea este un factor primordial al interacţiunii umane şi al formării diferitelor legături emoţionale între persoane. Încă de la o vârstă fragedă copilul oferă diferite răspunsuri emoţionale şi comportamentale la atingerea umană, în special la cea a părinţilor ce oferă primele baze ale formării unui ataşament securizant al copilului. Conform rezultatelor obţinute de către cercetărorii M. T. Fairhurst, L. Loken, T. Grossmann în studiul: “Physiological and Behavioral Responses Reveal 9-Month-Old Infants' Sensitivity to Pleasant Touch” atingerea umană este percepută ca plăcută atunci când viteza de atingere este medie: 3cm/secundă. La această viteză ritmul cardiac al copiilor era unul mai scăzut iar activitatea psihică una stabilă.

„Atingerea plăcută joacă un rol vital în interacţiunea umană iar sensibilitatea la aceasta apare încă de la primele stadii de dezvoltare umană” afirmă cercetătorii. Implicaţiile studiului asupra interacţiunii părinte-copil şi asupra dezvoltării modului de interacţionare socială şi emoţională a copilului sunt vaste. O simplă atingere a părintelui îi poate da micului candidat la umanitate un anumit model de a se raporta la ceilalţi ce poate fi perpetuat pe tot parcursul vieţii sale.

Influenţele culturale şi istoricul personal al părintelui au un rol important în relaţia părinte-copil, însă atingerea, mângâierea este o formă de interacţiune umană universală iar receptarea ei depinde atât de încărcătura emoţională a celui ce o oferă cât şi de sensibilitatea celui ce o primeşte.

Cât despre învăţătura tradiţională românească: „Mângâieţi copilul atunci când doarme”, aceasta ar trebui poate adjustată spre acţiune nu spre context.

Pentru mai multe informaţii despre studiu accesaţi science daily.