91% dintre români: statul ar trebui să ofere un loc de muncă oricui caută să muncească (studiu ICCV)

 Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române, eşantion probabilist, multistadial stratificat, 18+, N=1.227, PAPI, 2013, marjă de eroare +/- 2,8% calculată la un grad de încredere de 95%, proiectului Activ – Incluziv – Eficient.

 91% dintre români sunt de acord (acord+acord total) că statul ar trebui să ofere un loc de muncă oricui caută să muncească. În ce măsură are posibilitatea un stat democratic care îşi asumă o politică de intervenţie redusă în societate să răspundă într-un mod organizat acestor aşteptări? Statul nu-şi permite să creeze locuri de muncă fără o aplicabilitate într-o piaţă deschisă, dar ce importanţă au "produsele" traduse în cererea şi oferta unui consumator naţional şi internaţional care poate da dovadă în anumite perioade de cerinţe superficiale? Totodată statul nu poate risca să nu direcţioneze şi să nu apere structuri de identitate naţională (educaţia-cercetarea), aparatul birocratic (acte şi taxe) şi bineinţeles structurile de apărare.

 

Aşteptările sunt mult mai mari. Locul de muncă într-o piaţă deschisă implică o adaptabilitate crescută, roluri care se modifică într-un ritm crescut atât din perspectiva tehnică cât şi din perspectiva obiectului muncii. Care este limita şi probabilitatea adaptării? Un profesor de geografie din comuna Iana, Vaslui are posibilitatea de adaptare într-un domeniu textil, comunicare, economie la 50 de ani? Astfel de cerinţe ale unei pieţe superficiale de consum conduc în anumite situaţii la tragedii adaptative, nu din prisma unui orgoliu profesional, ci din perspectiva unei aplicabilităţi minimale. Un exemplu de urmărit este oraşul Târgu Jiu unde după primirea salariilor în avans în urma disponibilizărilor din industria lignitului de la un cap la altul al oraşului cetăţenii au investit în bodegi, terase şi locuri de consumat alcool.  Cerere şi ofertă nu?!

Dar statul întotdeauna va avea posibilitatea, într-o extensie relativă, de a direcţiona macar o parte din aceste resurse umane către programe de reconversie mai apropiate de individ. Dacă nu într-un mod direct prin Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă prin cursuri, contracte, prospecţii şi recalificări atunci măcar printr-o politică la nivel local. De la facilităţi fiscale până la concesionarea unor terenuri agricole sau stimularea unor noi cooperative agricole, statul are posibilitatea de a simula scenarii ocupaţionale pe termen scurt şi mediu.

Pe de altă parte concetăţenii au nevoie de a-şi asuma răspunderea şi responsabilitatea propriei vieţi ocupaţionale stimulând meritocraţia, comunitatea şi legăturile sociale. Fără un minim de răspundere "produsele" prezintă riscul de a se defecta în timpul stadiului de concepere (structură, organizare, abilităţi profesionale, suport din partea comunităţii).

Pentru consultarea raportului integral accesaţi: ICCV Perspectiva opiniei publice asupra politicilor sociale 

Sursă foto: Ştiri Giurgiu