Faţa lumii

În fiecare om trăieşte-o lume
Precum pădurea stăruie-ntr-o ghindă...
Ca apa râului ce curge-n spume,
În timp şi spaţiu, lumea se perindă!
Pe sine nimeni nu se-nvaţă minte;
Pe altul sfătuieşte fiecare!
Fiţi cu răbdare şi luare-aminte,
Sub lampă întunericu-i mai mare!

De unul singur deapănă gândirea
Şi tot ce vezi, strecoară-n a ta minte!
Încearcă a cuprinde omenirea
Cu tot ce e şi-a fost mai înainte!
Istovitoare-i treaba ce te-mbie
Dar nu te da bătut, orice s-ar spune
Că, de când lumea şi cât o să fie,
În fiecare om trăieşte-o lume!


Se nasc imperii, lumea o-mpresoară
Cu grea-apăsătoarea subjugare!
Apun popoare, să renască iară –
O luptă dusă pân-la disperare!
Din bine naşte răul omenirii,
Din rău, se naşte bine, se perindă!
E veşnică această lege-a firii...
Precum pădurea stăruie-ntr-o ghindă.

Intenţii se închiagă, se destramă...
Ambiţia devine mai aridă - .
Eroii se înfruntă-n marea dramă,
Ţintind până în vârf de piramidă!
Plebeii – turma necuvântătoare –
Ce trec, muncind din greu, pe astă lume;
În ghiara morţii cad cu-nfrigurare,
Ca apa râului ce curge-n spume!
  
... se face pace după-o grea furtună...
Se contopesc popoare şi imperii,
Dar omenirea iarăşi se răzbună,
Făcând să curgă valuri de mizerii!
Sămânţa învrăjbirii nu mai moare,
Ci tinde încă tot să se extindă
Făcând pârjol imperii şi popoare...
În timp şi spaţiu, lumea se perindă!

Spre dominare, unii-şi poartă gândul
Şi luptă scuzând orişice mijloace,
De parcă omenirea, ani de-a rândul,
N-ar mai avea nimica bun ce face!
Avem, în faţă, sute de istorii
Dar... parcă-s orbi, nu trag învăţăminte!
Nu văd, în faţă, mii de morţi ci glorii!
Pe sine, nimeni nu se-nvaţă minte!

Ajunşi deasupra, cârmuind imperii,
De glorie, de sete de mărire,
Nu văd că lumea-noată în mizerii
De-atâţia asupriţi, de-atâta asuprire...
Ci vor ca lumea lor să li se-nchine
Şi fruntea să şi-o plece fiecare!
Cuprins de interesele meschine,
Pe altul sfătuieşte fiecare!

Învăţătura lumii adunată
În cugetări proverbe şi zicale,
N-o iau în seamă cei ce, deodată,
Se văd, sus puşi, peste a lumii cale!
Voinţa lor, de-i bună sau nebună,
Drept lege trece, tot mereu-nainte!
Voi, nu vă pierdeţi firea în furtună,
Fiţi cu răbdare şi luare-aminte!

Când tirania, sus se tot înalţă,
Lumină pretinzând că răspândeşte,
Cultura, libertatea se descalţă
Şi totu-n jurul ei se ofileşte!
Se ştie tot nimica nu se spune!
Se teme încă lumea de teroare!
Că-n viaţă, dacă totul se impune,
Sub lampă, întunericu-i mai mare!

Sub lampă, întunericu-i mai mare,
Fiţi cu răbdare şi luare-aminte!
Pe altul, sfătuieşte fiecare,
Pe sine, nimeni nu se-nvaţă minte!
În timp şi spaţiu lumea se perindă
Ca apa râului ce curge-n spume!
Precum pădurea stăruie-ntr-o ghindă
În fiecare om trăieşte-o lume.

Autor: Alexandru Ioan Rotaru, poem extras din volumul "Geometrie Lirică", Editura Perspicius, Bucureşti, apărut la Tipografia "Sfântului Ioan cel Nou" Suceava, 2006, pp. 13-16
Fotografii: Angelica Hîrju

Comentarii

  1. De-a dreptul superbe aceste versuri! Ce rost mai au cuvintele de lauda?! Arta acestui autor vorbeste de la sine! Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  2. e ca poezia "veche" in era uitata, "moderna", trezind emotii amortite.. :)
    thanks for sharing

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare