Muzicalitatea Liricii, Pragmatismul Prozei

Poezia ca şi artă poate preceda literatura; lucrări ale antropologilor evidenţiază vechimea liricii prin prezenţa Vedelor, cele mai vechi scripturi ale hinduismului (1700–1200 Î.H.).

Una din cele mai vechi poezii "salvate" de timp şi spaţiu este "Epopea Lui Ghilgameş" (3000 I.H.) descoperită în zona Mesopotamiei , în prezent Iraq care era codificată cu ajutorul unei scrieri cuneiforme şi mai târziu cu ajutorul papirusului.

„Cel care a văzut totul până la marginea lumii/

Cel care a ştiut totul şi a cunoscut totul”,

Acest Ghilgameş venerat, a arătat un interes deosebit asupra liricii din partea acelor epoci, sete de a utiliza muzica şi muzicalitatea ei pentru a înzestra oameni sau mituri cu calităţi excepţionale, accesibile pentru memoria miilor de ani scurşi.

Mii de ani în care cu timpul moda,  tehnologia şi moralitatea s-a preschimbat rând pe rând în alte forme sub alte reglementări.

Puţine lucruri bănuiesc că au ramas puncte fixe în spaţiu şi timp, iar unul dintre aceste lucruri cred că este reprezentat de lirică, un fel de geneză abstractă a credinţei şi spiritualităţii umane.

Totuşi ce este poezia?

George Calinescu în "Curs de poezie" :

"Poezia e un mod ceremonial, ineficient de a comunica iraţionalul, este forma goală a activităţii intelectuale. Ca să se facă înţeleşi, poeţii se joacă, făcând ca şi nebunii, gestul comunicării fără să comunice, în fond, nimic, decât nevoia fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii".