Domnului Andrei Pleşu: Mita nu este o acţiune morală de normalizare a unei profesii!

“[…]până să-i judecăm pe medici, trebuie să le creăm un statut de normalitate. Câtă vreme noi nu suntem în stare să creăm medicului un statut de normalitate financiară, profesională, socială, degeaba îi tot hărţuim că ei încearcă să-şi rezolve singuri deficienţele de statut public. N-au ce face – trebuie să supravieţuiască, au nevoile lor, au o meserie extrem de riscantă în care răspunderea faţă de pacient e o chestie de viaţă şi de moarte şi merită din plin un tratament, aş îndrăzni să spun, special.” (Andrei Pleşu, viaţa-medicală.ro, 2013)

În data de 23 decembrie 2013 în cadrul unui articol intitulat „Andrei Pleşu despre medici”  publicat pe site-ul viata medicala (accesat în data de 29 decembrie ora 16) domnia sa sugera într-un mod indirect să acceptăm statutul buzunarului deschis cu sau fără intenţie al unui cadru medical (în special medici după referinţa sa) prin acceptarea sofismului anterior.

Stimaţi cititori, vă invit la o analiză de conţinut asupra discursului dumnealui asupra termenilor logici cheie enunţati. În primul rând plec de la premisa că o persoană cu tente intelectuale în momentul în care îşi calibrează argumentele (fie ele si emoţionale) are nevoie de a se raporta la un instrument, la o scală de valori asupra „normalităţii” altor roluri din societatea contemporană. Statutul de normalitate nu are posibilitatea de a fi gradat, comparat decât prin prisma unei ierarhii sociale acceptate şi promovate de măcar o parte din indivizii care o formează. Aşadar vă readuc aminte că în cadrul medicilor majoritatea nu fac operaţii pe creier şi nu salvează vieţi în fiecare secundă. O parte considerabilă din aceştia aparţin sistemului de medicină de familie (program de câteva ore, 2-3 mii de pacienţi în listă, din care doar 10-15% accesează în mod direct serviciul de consultaţie etc.) care, cu tot respectul pentru activităţile dumnealor, în majoritatea timpului prestează activităţi birocratice de secretariat (eliberează reţete pentru diferite afecţiuni şi trimit la medicul specialist) contra unui venit mediu de 2000-3000 de euro în funcţie de numărul de pacienţi incluşi în listă. Din aceşti bani ei trebuie să includă cheltuielile de personal şi de menţinere a spaţiului în care îşi manifestă activitatea. După ce aproximaţi venitul vă rog să vă adresaţi întrebarea dacă acest venit este sau nu o formă de respect faţă de această profesie ţinând cont de venitul net naţional (undeva pe la 1700 Ron oficial, +aproximativ 200-300 de ron nefiscalizaţi per capita). Totodată vă rog să calculaţi riscurile profesionale în comparaţie şi cu alte categorii sociale (pompieri, jandarmi, poliţişti, etc.).

Nu-mi amintesc ca un grup de medici să ridice problema corupţiei din spitale. Exista şi posibilitatea ca acest lucru să nu se fi întâmplat datorită unui orgoliu profesional mai uşor sau nu de înţeles. Dacă ei sunt în măsură să-şi rezolve singuri problemele, probabil că nu, probabil că au nevoie de susţinerea comunităţii, fie ea prin intermediul politic sau la un simplu nivel de opinie.

Nu-mi aduc aminte anul acesta câte cazuri de malpraxis au fost soluţionate de Colegiul Medicilor pentru zecile, sutele, miile de situaţii inumane în care anumiţi medici au terorizat vieţile unor pacienţi. Chiar dacă acest aspect reprezintă poate doar o mică parte şi în niciun caz un comportament generalizat în cadrul acestei profesii, este de neînţeles cum soluţiile adoptate au plecat de la premisa de autoapărare a profesiei şi nu a obiectului profesiei: viaţa, sănătatea unui individ.

Nevoile unui medic sunt aceleaşi ca nevoile oricărui individ în funcţie de obiectivele trasate şi a capacităţii sale de a răspunde nevoilor comunităţii sale. Statutul special pe care îl putem oferi este cel de a fi om, de a împărţi aceleaşi valori morale şi culturale, oricât de liberală ar fi sau nu o societate.

Există totuşi cazuri tragice în momentul în care elitele tinere ale medicinei care se specializează au un venit la limita existenţei (atât fizice cât şi psihice). Dar venitul lor scăzut reprezintă acelaşi indicator de sărăcie şi neputinţă pentru toate elitele intelectuale ce aparţin şi altor profesii (chimie, filosofie, psihologie, sociologie, muzică, pictură, pedagogie, etc...) care au acelaşi „rang social” în raport cu realizările lor.

Domnule Andrei Pleşu, vă rog să-mi oferiţi un singur exemplu de categorie socială pe care o putem desemna ca fiind împlinită din punct de vedere economic, social, profesional în raport cu abilităţile, riscurile şi responsabilităţile asumate.

Domnule Andrei Pleşu, mita nu este o formă morală de a accepta şi promova incapacitatea unei comunităţi de a-şi distribui resursele într-un mod echitabil.