Faţa lumii

În fiecare om trăieşte-o lume

Precum pădurea stăruie-ntr-o ghindă...

Ca apa râului ce curge-n spume,

În timp şi spaţiu, lumea se perindă!

Pe sine nimeni nu se-nvaţă minte;

Pe altul sfătuieşte fiecare!

Fiţi cu răbdare şi luare-aminte,

Sub lampă întunericu-i mai mare!

De unul singur deapănă gândirea

Şi tot ce vezi, strecoară-n a ta minte!

Încearcă a cuprinde omenirea

Cu tot ce e şi-a fost mai înainte!

Istovitoare-i treaba ce te-mbie

Dar nu te da bătut, orice s-ar spune

Că, de când lumea şi cât o să fie,

În fiecare om trăieşte-o lume!

Se nasc imperii, lumea o-mpresoară

Cu grea-apăsătoarea subjugare!

Apun popoare, să renască iară –

O luptă dusă pân-la disperare!

Din bine naşte răul omenirii,

Din rău, se naşte bine, se perindă!

E veşnică această lege-a firii...

Precum pădurea stăruie-ntr-o ghindă.

Intenţii se închiagă, se destramă...

Ambiţia devine mai aridă - .

Eroii se înfruntă-n marea dramă,

Ţintind până în vârf de piramidă!

Plebeii – turma necuvântătoare –

Ce trec, muncind din greu, pe astă lume;

În ghiara morţii cad cu-nfrigurare,

Ca apa râului ce curge-n spume!

  

... se face pace după-o grea furtună...

Se contopesc popoare şi imperii,

Dar omenirea iarăşi se răzbună,

Făcând să curgă valuri de mizerii!

Sămânţa învrăjbirii nu mai moare,

Ci tinde încă tot să se extindă

Făcând pârjol imperii şi popoare...

În timp şi spaţiu, lumea se perindă!

Spre dominare, unii-şi poartă gândul

Şi luptă scuzând orişice mijloace,

De parcă omenirea, ani de-a rândul,

N-ar mai avea nimica bun ce face!

Avem, în faţă, sute de istorii

Dar... parcă-s orbi, nu trag învăţăminte!

Nu văd, în faţă, mii de morţi ci glorii!

Pe sine, nimeni nu se-nvaţă minte!

Ajunşi deasupra, cârmuind imperii,

De glorie, de sete de mărire,

Nu văd că lumea-noată în mizerii

De-atâţia asupriţi, de-atâta asuprire...

Ci vor ca lumea lor să li se-nchine

Şi fruntea să şi-o plece fiecare!

Cuprins de interesele meschine,

Pe altul sfătuieşte fiecare!

Învăţătura lumii adunată

În cugetări proverbe şi zicale,

N-o iau în seamă cei ce, deodată,

Se văd, sus puşi, peste a lumii cale!

Voinţa lor, de-i bună sau nebună,

Drept lege trece, tot mereu-nainte!

Voi, nu vă pierdeţi firea în furtună,

Fiţi cu răbdare şi luare-aminte!

Când tirania, sus se tot înalţă,

Lumină pretinzând că răspândeşte,

Cultura, libertatea se descalţă

Şi totu-n jurul ei se ofileşte!

Se ştie tot nimica nu se spune!

Se teme încă lumea de teroare!

Că-n viaţă, dacă totul se impune,

Sub lampă, întunericu-i mai mare!

Sub lampă, întunericu-i mai mare,

Fiţi cu răbdare şi luare-aminte!

Pe altul, sfătuieşte fiecare,

Pe sine, nimeni nu se-nvaţă minte!

În timp şi spaţiu lumea se perindă

Ca apa râului ce curge-n spume!

Precum pădurea stăruie-ntr-o ghindă

În fiecare om trăieşte-o lume.

Autor: Alexandru Ioan Rotaru, poem extras din volumul "Geometrie Lirică", Editura Perspicius, Bucureşti, apărut la Tipografia "Sfântului Ioan cel Nou" Suceava, 2006, pp. 13-16

Fotografii: Angelica Hîrju